
Se presupune că lanțul atlantic ieșea cândva deasupra oceanului dar apoi s-a scufundat împreaună cu fundul oceanului. Într-o vreme lanțul muntos atlantic fusese socotit drept o rămpșiță a enigmaticei Atlantida scufundată pe neașteptate.
Alte lanțuri muntoase se înșiră pe fundul oceanelor Indian (de mai mici dimensiuni decât cel Atlantic) și Pacific . Puternicul lanț al acestuia din urmă are vârfuri ce încununează o parte din aceste catene submarine, formând șiruri de insule cum sunt, de pildă , Hawaii, Aleutinele și altele.
Savanții presupun că lanțurile de munți submarini s-au format acum 500-1000 milioane de ani, în perioada geologică precambriană. Aceștia sunt cu mult mai vechi decât Munții Himalaia , Alpi, Anzi și Stâncoși . În adâncurile oceanelor se petrec necontenit schimbări. Fundul lor este zguduit de cutremure dese, vulcanii submarini erup cenușă și lavă . Se ridică pe neașteptate la suprafața oceanului insule (chiar în zilele noastre) și tot atât de uimitor dispar. Prin 1830 , în Mediterana, între Sicilia și coastele Africii s-a ridicat , surprinzător , o insuliță. Peste câțiva ani ea a fost înghițită de valuri, iar în loc a rămas doar un recif, cunoscut în prezent sub numele de Graham. La două mii de mile de Australia se afla în ocean mica insulă Falcon; dar în 1915 a dispărut pentru ca în 1926 ... să reapară. În zonele insulelor Aleutine, apariția și dispariția insulelor este un fenomen destul de frecvent.
No comments:
Post a Comment