Dovezi ale unor miscari verticale ale uscatului

În unele zone ale planetei noastre se întâlnesc probe vizibile ale ridicării sau coborârii sub nivelul apelor mării a unor țărmuri. Astfel, coasta dalmată arată ferestruită , datorită faptului că e o regiune muntoasă parțial submersă. Insulele din apropiere sunt de fapt, vârfuri de munți care ies din mare. Mai grăitoare încă suntfiordurile norvegiene care ating 100-200 km în lungime, fiind extrem de mult crestate. Ele sunt , la origine, văi săpate de ruri și ghețari în mijlocul munților , care apoi au fost invadate de mare.

Cunoscuta Grotă a Focii, care se găsește în Sardinia, s-a format în afara mării, dar terenul s-a afundat și apa sărată a pătruns înăuntru, cavitatea devenind astfel adăpostul unei specii de focă. Mai vestită Grota Albastră din insula Capri a fost săpată în rocă nu de mare, ci prin erouziunea apelor de ploaie. Cu timpul, însă, insula s-a scufundat parțial și, ca urmare, în grota care se deschidea mai înainte în aer liber a pătruns marea. În urmă cu câteva secole, se putea intra aici stând în picioare într-o barcă , în timp ce în prezent călătorul trebuie să se aplece simțitor , ceea ce dovedește coborârea continuă ce s-a produs. Celebra cetate de la Marea Adriatică , Veneția, este de asemenea victimă a acestor mișscări : ea se cufundă în mare cu 3 până la 14 cm pe secol.

Există însă și țărmuri pe care pot fi observate dovezi ale ridicării uscatului. Pot fi văzute, astfel, grote clar escavate de apele mării , care azi se înalță la câțiva metri deasupra acestora. În Scoția (și în alte părți) se descoperă uneori instrumente și instalații de navigație datând din vremea romanilor, pe atunci aflate la nivelul mării, iar acum pe uscat, departe de apă.